Home » Goange

Goanga cu Tarzan cel mic

19 April 2010 2,493 vizionari (pana acum) 14 Comments

Maricica mergea spre casa, gandindu-se la ale sale, in timp ce trecea pe langa scoala primara din orasel. Era liniste caci ceasul era cam “si cinci-si zece” iar la scoala orele incepeau, nesmintit, la si jumatate. “Gogoloii” de clasa intai se aflau desigur la ore acum, desenand bastonase si cerculete si aruncand din cand in cand priviri mirate si speriate precum ghindocul asta care o priveste acum din copac. Intotdeauna au privirea asta speriata in primele luni de scoal… aaa…CEEE???

Se opreste si priveste in sus. In copacul inalt de vreo sase metri din curtea scolii se gaseste un… copil stand pe o creanga (???) E imbracat in uniforma scolii.
In curte nimeni.
copaciuNo-noooo… e imposibil ca personalul scolii sa nu fi bagat de seama ca lipseste un copil din clasa. Se mai uita o data. Catarat, cum am zice, un copil de cinci ani sta bosumflat pe o creanga a copacului. In curte nimeni iar, dupa ora, cursurile incepusera deja de vreo 45 de minute. In mod normal de mult ar fi trebuit ca o invatatoare mai mult decat agitata sa conduca cu febrilitate o echipa de cautare a unui copil lipsa la apel. Si totusi…. liniste.

Maricica a intrat in curte, a ajutat copilul sa coboare si, cu el de mana, s-a dus catre intrarea in scoala. Acolo a gasit-o pe insasi directoarea stabilimentului care a interpelat-o foarte ofuscata.
Adica, vezi-doamne, ce mama laptelui cauta ea pe teritoriul scolii, de ce incalcase proprietatea si, in general, stia ea ca interferase cu regulile scolii?
Dupa primul moment de uluire, pe Maricica au apucat-o pandaliile. Nu degeaba crescuse ea cu sapte frati mai mari acasa si nu degeaba era considerata o gura bogata la ea in cartier. Asa ca i-a tras directoarei un perdaf de i-au mers fulgii. Ca adica ce fel de scoala este asta in care copii de cinci ani sunt uitati prin copaci ca huhurezii si nu intereseaza pe nimeni, in timp ce anumite persoane pline de ifose si ajunse in functii de raspundere prin pile si nepotism stau nepasatoare, ca sa nu zica nesimtite.
Acum nici directoarea nu ajunsese in fruntea unei institutii de invatamant fara sa stie sa dea din gura si i-a atras atentia ca pentru violarea proprietatii scolii este pasibila cu arestarea si ca in acest sens a fost chemat telefonic un echipaj de politie.
Maricicai i s-a umflat vena de la tampla, semn sigur pentru cei care o cunosteau mei indeaproape ca avea sa vina furtuna si i-a explicat uscatei cateva principii sanatoase de viata alaturi de parerea ei personala asupra deprecierii calitatii corpului profesoral .
Una peste alta, directorea ignora cu incapatanarea sa ia in discutie faptul ca un copil de cinci ani fusese lasat afara catarat intr-un copac ba, mai mult, i se parea normal si natural ca procedase asa.

Ca sa vie ca o bombonica pe coliva, a doua zi Maricica a aflat ca este obiectul unei anchete.
Pe scurt, a fost acuzata de patrunderea prin efractie (adica deschisese portita) pe teritoriul scolii (care, intr-adevar, are statut special) si interferase cu o procedura de urgenta a personalului scolii.
(un moment va rog…. cu ce interferase?)
Pai, tineti-va bine:

Dupa ce micutul de cinci ani refuzase sa mai intre in clasa, se suise in copac si nu mai voise sa coboare, profesoarele se conformasera regulamentului scolii care spunea ca personalul trebuie sa se retraga in cladire si sa observe copilul de la distanta, pentru a nu-i distrage atentia si a-l face sa cada.

(Uaaaat?)
Luam o pauza, mai citim o data paragraful de mai sus , tragem aer in piept si continuam.

Drept pentru care, conform procedurii, micutul atarnase singuratic pe craca timp de trei sferturi de ora iar reactia sanatoasa a Maricicai de a-l da jos si a-l duce in scoala la locul lui ii adusese implicarea ca acuzat intr-o investigatie din partea politiei locale.

______________
Bai, m-o fi pacalit Maricica atunci cand mi-a povestit asta?

Pe aceeasi tema am mai scris:

  1. Goanga cu X si 0 interactiv pe Youtube
  2. Goanga cu cosurile
  3. Goanga cu Imposibila Cascada
  4. Goanga cu vampirul-fara-umbra
  5. Raspuns la Goanga cu ziarul perpetuu
  6. Raspuns la Goanga cu nuntile aiurea

________________________________________________________

Adrian Cristea Despre autor: Adrian Cristea | Owner@Cristealizari.com

Profil: LinkedIn | Twitter | Facebook

Contact la: adrian@cristealizari.com | 0722.534.461

________________________________________________________

Daca ti-a placut da un LIKE, un "+1", un TWEET sau adauga un comentariu

14 Comments »

Pe acest blog puteti lasa comentarii TEXT, AUDIO si chiar VIDEO!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

ClickHeat : track clicks