Despre schimbat macazul la o varsta

Cica vine o vreme in viata unui om in care trebuie “sa schimbe macazul”.

AMP-siglape alb300Eu am “schimbat macazul” de multe ori (*), ultima data acum sapte luni. Acum sapte luni, de-voie-si-de-nevoie am pornit pe drumul lui “plateste-facturile-si-pune-ceva-pe-masa-NUMAI-din-ce-produci-cu-firma“.

Acris Media Production exista din 2008, a agonizat o vreme prin grija guvernului Boc, a fost suspendata, a mai produs cate ceva, a mai fost prilej de un pic de munca la negru… (plm… ia incercati voi sa fiti cinstiti azi in Romania si sa vedeti cum dati de faliment)  Nu scriu asta sa ma laud, scriu asta ca sa vedeti ca nu am frecat-o degeaba. Numai ca Firma, in paralel cu o leafa lunara asigurata de un patron, s-a dovedit a fi o solutie mai buna decat exclusiv a infrunta riscurile antreprenoriatului.

(Aici astept “ciumecii” sa sara):

“-Fraticaaa… trebuia de mult sa-ti desfaci aripile si sa zbori, sa incerci, sa cazi si iar sa te ridici, sa nu te lasi, plm, lupta si nu te da batut…” si etc.

Copilasi, voi aveti dreptate si, daca vreunul dintre VOI nu incearca asta, inseamna ca isi iroseste sansele. Cand ai 19 ani, stai cu parintii si nu ai obligatii ar fi o prostie sa nu incerci. Este o experienta care nu ar trebui sa lipseasca din biografia nimanui. Sunt ferm hotarat sa il indrept spre asta, cand s-o face mare si pe Piskotzel-ul meu care are acum trei ani.

Dar ce faci daca ai 50, o familie care depinde de tine, o multime de facturi si o groaza de pemparsi de cumparat maine? TE RISTI?

Uite in dilema asta eram ieri la o bere cu amicul meu Tilica si cu un var al lui de vreo 22 de anisori. Ii spun varsta ca sa intelegeti de unde siguranta neclintita ca detine adevarul absolut, energia debordanta si intransigenta cu care dadea verdicte fara posibilitate de recurs:

“lipsa de curaj in conditiile in care oportunitatile abunda… ce daca o sa cazi, te ridici si mergi mai departe… greutatile formeaza caracterul… “

(Tilica a vrut sa-i futa una peste gura dar i-am facut semn discret ca ma intereseaza cazul)

Si ne-a tocat uite-asa marunt-marunt pe noi, astia fara curaj.
Cu el am rezolvat-o repede spunandu-i ca ma simt magulit ca ma trateaza drept din aceeasi generatie, dar sa nu uite ca, de fapt, am varsta parintilor lui. Iar daca amanuntul nu declanseaza nici un fel de vartej de sinapse, sa incerce urmatorul exercitiu de imaginatie: cand o ajunge acasa, casa unde sta cu ai lui care platesc si intretinerea si cablul si curentul si care umplu saptamanal frigiderul, ajunge acasa, zic iar “babacul” il primeste cu privirea inflacarata. Apoi il anunta ca tocmai a demisionat de la intreprindere, ca nu mai exista data de chenzina si ca va fi nemaipomenit de interesant: El se gandeste sa deschida o frizerie in cartier in care sa lucreze alaturi de fiul sau.

(Da mai, stiu ca am fost pervers cu asta dar el era prea crud ca sa gaseasca hibele argumentatiei mele.)
 Nu asta e important. Important este ca am ajuns sa ma gandesc la urmatoarea treaba:

Suntem o intreaga generatie care am fost crescuti si educati intr-o oranduire dupa care am fost nevoiti sa traim intr-o alta, diametral opusa. Majoritatea s-au chinuit si au incercat sa se adapteze (reusind intr-o masura mai mare sau mai mica), multi au capotat cu brio, cativa au inflorit. (**)
Iar eu stau si ma intreb:

Toate cate le-am facut eu pana la varsta asta sunt putine pentru oportunitatile zilei de azi sau sunt multe pentru generatia din care fac parte?

 

Stau cu o bere in fata si astept opinii…

 

 

 ____________________________________________________________

(*) – poate, odata, o sa fac o lista, dar nu azi.

(**) – Fiecare dupa cum l-a dus capul sau dupa ce grade a avut “batranul”.

Iar despre realizarile mele… iata:

eucupisko

 

(foto Manuela Pocorschi)

About the Author

Adrian